Mark my words

You will be destroyed, bitch.

Today is 12.01.2009

Greseli, asteptari, preconceptii

Se pare ca mai nou cand ma pun sa scriu ma aflu intr-o stare oarecum pasnica si meditativa spre melancolica. Ma regasesc surprins in aceeasi lume in care traiam si pana acum insa parca viziunea s-a schimbat cu cateva grade fata de cea de obicei, ca si atunci cand incerci sa descifrezi un tablou al unui artist.. stai si stai, privesti si la un moment dat acelasi tablou iti da o alta senzatie. Ma aflu surprins intr-o lume puternic stereotipala si sablonata. Perspectiva noua e asta: oamenii pun etichete, si pun etichete mari. Pe orice. Pe un produs, pe un altul, pe o experienta, pe o emotie, pe tine si pe mine. Ei, si ce ar fi rau in asta ? Toti punem etichete si asa functionam in mod firesc - ai putea zice. Da, dar uneori am impresia ca pe unele etichete, pe langa faptul ca ele (etichetele) sunt prea mari e pus si prea mult aracet, astfel ca aracetul tinde sa fie mai mult decat insasi eticheta. Poate te intrebi la ce naiba ma refer. Buna intrebare.

Etichetarea este procesul prin care omul (creierul sau) invata sa se descurce mai usor in lumea inconjuratoare si sa reactioneze mai repede si mai corect la anumite situatii ce intra intr-un tipar. De exemplu: simti caldura puternica si imediat esti foarte atent la obiectul incandescent sa nu te arzi. Automat. Sigur te-ai ars candva. Acum in mod automat stai mai departe si esti mai atent cu acel obiect incandescent, fie el cuptor, soba, aragaz sau termoplonjon. E asta un lucru bun ? Da. Nu mai risti la fel de mult sa te apropii prea tare si sa te arzi. S-a eficientizat putin modul tau de relationare cu lumea in acest mic caz particular. Alta eticheta: vezi un om cu anumite gesturi si aproape imediat esti atent la buzunare. Stii si cataloghezi dupa infatisarea unui om posibilele si probabilele lui actiuni viitoare. E asta un lucru bun ? Probabil ca da. Si atunci ce am ? Ce am cu etichetele si cu "prea multul aracet" ?

Stereotipiile pot fi si stupide si nu neaparat prielnice pentru o persoana. Daca vezi o persoana cu un aspect fizic placut, spre copil, cu ochi blanzi ai tinde sa o cataloghezi pe aceasta persoana drept inocenta si inofensiva. De cele mai multe ori asa e. Asta daca nu esti paranoic. La fel, dupa primele 30 de secunde de relationare directa sau indirecta lipesti o eticheta pe orice persoana. De ce ? Pentru ca tu ca om nu poti altfel functiona. Ii atribui pe baza unor informatii superficiale si o anumita categorie gandita de creierul tau a fi corecta. Dar asta de foarte multe ori e gresit. Intreaga idee din acest post se refera la "asta esti tipic tu", "stiam ca nu o sa faci aia pentru ca nu esti tu ala", "stiam ca o sa faci aia pentru ca asa esti tu, stiu eu". As raspunde pe un ton oarecum abtinut si analitic: " Serios ? Ce te face sa zici asta ? ". Apoi raspunsul la intrearea asta e oricum stupid. Desi uneori e interesant - pentru ca vezi niste moduri in care tu esti privit din exterior. Dar nu au absolut nici o relevanta asupra capacitatii tale personale de a fi cineva sau de a deveni cineva. Din punctul asta de vedere aceste raspunsuri sunt doar "bla". Repet insa, nu sunt de neglijat dar nici motiv de plafonare de genul: "ei, ce sa fac, asta sunt eu". Nu. Tu esti si poti fi orice. Atata ca obiceiurile din pana in prezent si replicile ca cele de mai sus de pana in prezent te fac si pe tine sa crezi ca esti intr-un anume fel.

Auzi, daca tu pana ieri erai intr-un fel: cu anumite obiceiuri, proprietati, stari si bani si azi doctorul iti spune ca ai o boala rara si costisitoare ce necesita atentie si obiceiuri noi pentru tratament, cine ai fi maine ? O alta persoana ? Ce anume ti se schimba ? Ti se schimba fata, numele, organele, mintea ? Mai e corect "asta esti tipic tu" ? Sau acum aceasta afirmatie se transforma in "ce mult te-ai schimbat, nu erai asa, nu te stiam asa", asa-i ? Mda, si cu asta interlocutorul tau si-a "recalmat" mintea si si-a gasit o propozitie pentru asta. In definitiv cine anume vrea literalmente sa il depasesti in ceea ce face el in prezent sau in starea in care e el in prezent daca se porneste de pe picioare egale ? Da, ai raspunde "pai e normal sa imi pese in primul rand de mine si apoi de altii .. si la celalalt la fel". Corect. Dar raspunsul la intrebarea mea care e ? Probabil ai zice : "nu stiu". Ok. Iti spun eu: daca intr-adevar gasesti pe cineva care sa fie dispus sa te ajute si care vrea sa te vada cum cresti si il depasesti, ramai aproape de acel om, numeste-l mentor pentru ca aia e. Restul, e adevarat, nici unul nu ar vrea sa te vada pe tine ca ai mai mult succes. De ce ar vrea asta ? E foarte aiurea pentru creierul uman sa se vada depasit in timp real. Si compenseaza asta intr-un singur fel: critica, analize si ..barfe.

De foarte multe ori eticheta pusa pe capul tau de catre cineva, in cazul in care tu dovedesti prin actiuni si prin ceea ce esti contrariul, in mod paradoxal aceasta se lipeste mai tare de fruntea ta in ochii celui ce a pus-o acolo, capata mai mult lipici. "E atat de tipic pentru mine sa scriu toate astea", nu-i asa ?

“If everything seems to be going well, you have obviously overlooked something”

"Daca totul pare sa mearga bine, cu siguranta ai neglijat ceva." Ma gandeam zilele trecute cum ar fi sa pierd pe cineva din viata mea. Cineva drag.. un parinte, un bunic.. si am intrat intr-o stare puternic meditativa. Aproape automat ochii mintii au creat imaginea respectiva si vizual. E o imagine rece si destul de dureroasa. Si apoi, aflandu-ma in acea stare am dat ochii cu cineva.. mi-am dat seama ca e aproape imposibil sa zambesti si in acelasi timp te cuprinde un sentiment foarte cald si interlocutorul tau iti e mai drag si parca te bucuri ca e acolo. Parca dintr-0 data il apreciezi umpic mai mult pe acel cineva, sau poate doar pentru acele momente. Si stau si ma gandesc la situatii in care raporturile inter-umane sunt complet reci indiferent de cat de mult ai vrea sa schimbi tu pe moment acea relatie si acel raport. Desi ochii tai sunt in continoare calzi si intelegatori de multe ori celalalt nu e dispus sa intre in aceeasi stare. Probabil ca viata l-a invatat, sau familia sau mai stiu eu ce ... ca traiul e dur si trebuie sa fii pe cat mai mult posibil rece si sa nu iti arati "slabiciunile" sentimentale pentru ca nu stii niciodata "peste cine dai" si cine ar putea sa foloseasca asta in avantajul propriu, impotriva ta. Sunt zile intregi in care privesc lumea asa. De dimineata observ oamenii in drum spre serviciu timp de cel putin o jumatate de ora de pe un troleu vechi. Fiecare preocupat cu altceva si fiecare indreptandu-se intr-o directie: spre grijile imediate. Pentru unii aceste griji imediate il reprezinta serviciul, copii, seful, banii, sanatatea. Si cu totii trcem unii pe langa ceilalti. Si de foarte multe ori stau sa ma gandesc "as putea sa ii influentaz sau sa ii schimb viata acelui om, sau acelui om atat de usor". Pot sa il salut, pot sa ma imprietenesc cu el, pot sa il imping, pot sa il lovesc, pot sa ii cedez scaunul, pot sa il intreb cum il cheama si aproape sigur imi va raspunde. E fascinant. Eu numesc asta "poza mare e lumii" si cred ca asa e intreg globul pamantesc. Exact asa: interactiuni umane nedesfasurate sau in curs de desfasurare. Dintre acestea cele mai multe si mai interesante (din cele 2 categorii) sunt actiunile umane nedesfasurate. Posibilitatile. Acestea sunt infinite si ai putea avea impresia ca se desfasoara random. Oarecum acestea se contopesc cu imaginatia umana. Si din acest camp fiecare din noi selectam ceea ce ne dorim prin puterea gandului nostru care influenteaza atentia. Acesta e "domeniul" in care totul are loc. Daca privesti de sus globul pamantesc plin de aceste furmici numite oameni probabil ai avea un gram de viziune divina. De ce doar un gram ? Pentru ca vorbim doar de globul pamantesc. Dar viata se poate raporta si la intregul univers..

Astfel zi de zi vad oameni care interactioneaza indirect cu alti oameni sperand ca e prima si ultima data cand este necesar sa faca asta: pe scara de la trolebuz, in statii, in drum spre serviciu sau spre casa. Intr-un fel ciudat fiecare dintre noi cautam oameni pentru ca suntem fiinte sociale si in acelasi timp fugim de ei. Poate asta inseamna intr-un mod ciudat.. echilibru. Sa nu fie nici prea mult nici prea putin din fiecare: apropiere si departare.

Si cu toate astea, ce frumos e cand la un zambet ti se raspunde printr-un alt zambet...