joi, 8 ianuarie 2009

Greseli, asteptari, preconceptii



Se pare ca mai nou cand ma pun sa scriu ma aflu intr-o stare oarecum pasnica si meditativa spre melancolica. Ma regasesc surprins in aceeasi lume in care traiam si pana acum insa parca viziunea s-a schimbat cu cateva grade fata de cea de obicei, ca si atunci cand incerci sa descifrezi un tablou al unui artist.. stai si stai, privesti si la un moment dat acelasi tablou iti da o alta senzatie. Ma aflu surprins intr-o lume puternic stereotipala si sablonata. Perspectiva noua e asta: oamenii pun etichete, si pun etichete mari. Pe orice. Pe un produs, pe un altul, pe o experienta, pe o emotie, pe tine si pe mine. Ei, si ce ar fi rau in asta ? Toti punem etichete si asa functionam in mod firesc - ai putea zice. Da, dar uneori am impresia ca pe unele etichete, pe langa faptul ca ele (etichetele) sunt prea mari e pus si prea mult aracet, astfel ca aracetul tinde sa fie mai mult decat insasi eticheta. Poate te intrebi la ce naiba ma refer. Buna intrebare.

Etichetarea este procesul prin care omul (creierul sau) invata sa se descurce mai usor in lumea inconjuratoare si sa reactioneze mai repede si mai corect la anumite situatii ce intra intr-un tipar. De exemplu: simti caldura puternica si imediat esti foarte atent la obiectul incandescent sa nu te arzi. Automat. Sigur te-ai ars candva. Acum in mod automat stai mai departe si esti mai atent cu acel obiect incandescent, fie el cuptor, soba, aragaz sau termoplonjon. E asta un lucru bun ? Da. Nu mai risti la fel de mult sa te apropii prea tare si sa te arzi. S-a eficientizat putin modul tau de relationare cu lumea in acest mic caz particular. Alta eticheta: vezi un om cu anumite gesturi si aproape imediat esti atent la buzunare. Stii si cataloghezi dupa infatisarea unui om posibilele si probabilele lui actiuni viitoare. E asta un lucru bun ? Probabil ca da. Si atunci ce am ? Ce am cu etichetele si cu "prea multul aracet" ?

Stereotipiile pot fi si stupide si nu neaparat prielnice pentru o persoana. Daca vezi o persoana cu un aspect fizic placut, spre copil, cu ochi blanzi ai tinde sa o cataloghezi pe aceasta persoana drept inocenta si inofensiva. De cele mai multe ori asa e. Asta daca nu esti paranoic. La fel, dupa primele 30 de secunde de relationare directa sau indirecta lipesti o eticheta pe orice persoana. De ce ? Pentru ca tu ca om nu poti altfel functiona. Ii atribui pe baza unor informatii superficiale si o anumita categorie gandita de creierul tau a fi corecta. Dar asta de foarte multe ori e gresit. Intreaga idee din acest post se refera la "asta esti tipic tu", "stiam ca nu o sa faci aia pentru ca nu esti tu ala", "stiam ca o sa faci aia pentru ca asa esti tu, stiu eu". As raspunde pe un ton oarecum abtinut si analitic: " Serios ? Ce te face sa zici asta ? ". Apoi raspunsul la intrearea asta e oricum stupid. Desi uneori e interesant - pentru ca vezi niste moduri in care tu esti privit din exterior. Dar nu au absolut nici o relevanta asupra capacitatii tale personale de a fi cineva sau de a deveni cineva. Din punctul asta de vedere aceste raspunsuri sunt doar "bla". Repet insa, nu sunt de neglijat dar nici motiv de plafonare de genul: "ei, ce sa fac, asta sunt eu". Nu. Tu esti si poti fi orice. Atata ca obiceiurile din pana in prezent si replicile ca cele de mai sus de pana in prezent te fac si pe tine sa crezi ca esti intr-un anume fel.

Auzi, daca tu pana ieri erai intr-un fel: cu anumite obiceiuri, proprietati, stari si bani si azi doctorul iti spune ca ai o boala rara si costisitoare ce necesita atentie si obiceiuri noi pentru tratament, cine ai fi maine ? O alta persoana ? Ce anume ti se schimba ? Ti se schimba fata, numele, organele, mintea ? Mai e corect "asta esti tipic tu" ? Sau acum aceasta afirmatie se transforma in "ce mult te-ai schimbat, nu erai asa, nu te stiam asa", asa-i ? Mda, si cu asta interlocutorul tau si-a "recalmat" mintea si si-a gasit o propozitie pentru asta. In definitiv cine anume vrea literalmente sa il depasesti in ceea ce face el in prezent sau in starea in care e el in prezent daca se porneste de pe picioare egale ? Da, ai raspunde "pai e normal sa imi pese in primul rand de mine si apoi de altii .. si la celalalt la fel". Corect. Dar raspunsul la intrebarea mea care e ? Probabil ai zice : "nu stiu". Ok. Iti spun eu: daca intr-adevar gasesti pe cineva care sa fie dispus sa te ajute si care vrea sa te vada cum cresti si il depasesti, ramai aproape de acel om, numeste-l mentor pentru ca aia e. Restul, e adevarat, nici unul nu ar vrea sa te vada pe tine ca ai mai mult succes. De ce ar vrea asta ? E foarte aiurea pentru creierul uman sa se vada depasit in timp real. Si compenseaza asta intr-un singur fel: critica, analize si ..barfe.

De foarte multe ori eticheta pusa pe capul tau de catre cineva, in cazul in care tu dovedesti prin actiuni si prin ceea ce esti contrariul, in mod paradoxal aceasta se lipeste mai tare de fruntea ta in ochii celui ce a pus-o acolo, capata mai mult lipici. "E atat de tipic pentru mine sa scriu toate astea", nu-i asa ?

Niciun comentariu: